1. IN MEMORIAM Adrian Păunescu

...ETERNITATEA UNUI POET...

     Încă un mare CORIFEU al culturii româneşti s-a ridicat la ceruri, şi e păcat că rămân din ce în ce mai puţini...

     Fac parte din generaţia "Cenaclului Flacăra", eram prin clasa a VII-a când a început singura aşa-zisă distracţie "în masă", la început bucurându-ne că stăteam şi noi noaptea până mai târziu, în aer liber, după aceea s-a petrecut ceva, nu ştiu anume ce, dar chiar am început să trăim prin acest Act de Cultura, deşi unii spun acum că Adrian Păunescu manipula masele, poate, dar acele mase aveau o cultură, puteau discerne, nu erau manipulate ca acum când masele datorită lipsei de cultură nu mai discern, şi sunt "bătute", umilite şi minţite ca nişte vite bezmetice, atunci poate că generaţia noastră vroia să se lase manipulată, căci era o manipulare spre cultură, spre respect, spre bun simţ, spre discernământ între bine şi rău, spre tot ce are mai bun un om în el...

     O mare parte a caracterului nostru de acum, i se datorează acestui OM, acestui al doilea ZEU al poeziei româneşti după Eminescu, asta pentru a respecta ordinea cronologică, pentru că la genialitatea poeziilor lor, nu prea există diferenţă...

     A fost exemplul omului de cultură la care aspiram cu toţii atunci ca şi acum, a fost chiar "Flacăra" acelor timpuri, a fost ceva deosebit, a fost tot ceea ce aveam nevoie atunci, atunci pentru noi...a fost TOTUL, a fost...şi nu va mai fi...decât amintirea şi memoria acestui MAMUT al culturii româneşti...

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

     Iar poporul ăsta INGRAT, care se leapădă de cel mai elementar sentiment, după dragostea de mamă, şi anume mândria de a fi ROMÂN, şi care a ajuns să urască ce are sau ce avea mai sfânt, ar trebui să cadă în genunchi nu la nu ştiu ce "grămadă de oase", sub numele de moaşte, pupate şi răspupate de mii de târâtoare cu craniul vidat şi cu ciorapii sau pantalonii rupţi în genunchi de atâta "umilinţă", în faţa nu ştiu cărui Sfânt, ci numai la auzul unor nume ca Mihai Eminescu, Adrian Păunescu, Octavian Paler, Nicolae Iorga, Gheorghe Dinică, şi mulţi alţi TITANI ai valorilor neamului românesc, de care mulţi, dureros de mulţi, nici n-au auzit măcar....

      

Adrian Păunescu
Adrian Păunescu

POETUL
Aş sta, aşa cu faţa-n sus,    Şi dacă varul cel nestins,
Lovit pieziş de vreme          Ce-i una cu folosul,

Şi-ncet ca un izvor supus   Cu cinic urlet dinadins
Ţi-aş murmura poeme.         Mi-ar înghiţi şi osul,

Şi patul de sub şira mea,    Eu tainic, blând şi tutelar,
Podeaua care-l ţine,           Călcând tăceri postume,

Cu timpul s-ar dărăpăna     Din toţi pereţii daţi cu var
Şi-n casă-ar fi ruine            M-aş reîntoarce-n lume,

Şi peste molcomul prăpăd   Către o casă, unde-acum

Peste privirea-mi oarbă       Şi moartea mai aşteaptă,
Cu gura începând să vad    Până să-nceapă tristul drum

Eu, năpădit de iarbă,           De dincolo de şoaptă.

Din somnul ca un trist magnet  Să-ţi spun că încă nu-i târziu.

Ce ştie doar să cheme,             Ruina e departe,
Ţi-aş mai încredinţa încet          Iar eu cu inima te ştiu

Mistere şi poeme.                      Pe viaţă şi pe moarte.

Albitul firii mele os,                Aş sta aici, pe-acest prundiş

Schiloada chipăroasă,           Pe care-mi este bine,
Lovit de pietre dureros         Ca vremii, pus hotar pieziş,
Şi mărunţit de-o coasă.         Să-mbătrânesc de tine.

Ar face gura şi-ar soptI       Să-mi sugă oasele-n pământ
Despre ce e şi nu mi-i         De parcă oase-aş plânge,

În veacul de schizofrenii     Să fiu doar calcar şi cuvânt
Pân-la sfârsitul lumii           Şi-un ultim strop de sânge.

Scriu şi plâng şi sufletul mi-e rană.....
Încerc să mă opresc, dar mă cuprinde-o teamă,
Aş vrea să fie-un vis,un vis urât şi crunt,
Dar mă ciupesc de mână, mă şterg la ochi,mă-ncrunt
Nu e un vis, degeaba,degeaba tot mai sper…
Să mai reciţi odată, un drag iubit poem…

 

Să ştie, să vadă, să-nţeleagă,

Şi-acest popor redus,

Că plânge-o lume-ntreagă,

După un SOARE ce-a apus…

Adrian Păunescu
Adrian Păunescu
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one